INVESTIȚIE DE 7 MILIARDE ÎNTR-O NOUĂ FABRICA DE LACTATE

Conform Zf.ro, Compania Mirdatod Prod, care deține brandul Telemea de Ibănești din județul Mureș, își va mări capacitatea de producție în 2019 printr-o investiție de 7 miliarde de euro. Frații Mircea și David Todoran, deținătorii companiei vor să deschidă o nouă fabrică din fonduri europene.

„În prezent suntem în curs de implementare a unui proiect european, prin care vrem să facem o nouă fabrică, într-o nouă locaţie. Am primit fonduri în valoare de 7 mi­lioane de euro de la Agenţia pentru Finanţarea Inves­tiţiilor Rurale (AFIR). De asemenea, vrem să dezvoltăm produse noi şi să extindem reţeaua de distribuţie a produselor“, a declarat Mircea Todoran, cofondatorul brandului Telemea de Ibăneşti.

Aceștia se gândesc și la dezvoltarea unor produse, dar și la extinderea rețelei de distribuție. În prezent, produsele sunt comercializate prin parteneri din domeniul HoReCa, dar şi în reţelele de magazine Auchan, Mega Image, Penny Market, Selgros, Cora şi Profi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share via