Calea ferată Gara de Nord-Otopeni, finalizată până în mai 2020

Pe 30 mai 2020, linia ferată ce va lega Gara de Nord de Aeroportul Henri Coandă va fi dată în folosință. Anunțul a fost făcut de ministrul Transporturilor Răzvan Cuc care a declarat că sunt și banii pentru acest proiect.

“Este un moment foarte important azi pentru că, aşa cum am anunţat încă de la începutul mandatului, proiectele de infrastructură reprezintă o prioritate pentru Ministerul Transporturilor şi ştiţi foarte bine că se apropie cu paşi rapizi Campionatul EURO 2020. Pentru a desfăşura în bune condiţii acest campionat este nevoie de legătura feroviară dintre Aeroportul Henri Coandă şi Gara de Nord.

Constructorul român care a câştigat licitaţia pentru modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti Nord – Aeroportul Internaţional Henri Coandă şi-a asumat să-l finalizeze până la sfârşitul lunii mai 2020, astfel încât să putem asigura legătura feroviară pentru suporterii care vor veni. Valoarea proiectului este de 398 de milioane de lei. Nu se pune problema de finanţare. Banii există.”, a declarat Răzvan Cuc.

Ministrul Transporturilor i-a cerut constructorului să scurteze perioada de proiectare, astfel încât să finalizeze cât mai repede proiectul.

“Deşi aveţi o perioadă de proiectare de două luni, v-aş ruga să finalizaţi, să ne impresionaţi – pentru că s-a mai întâmplat lucrul ăsta şi pe obiectivele de infrastructură rutieră – să finalizaţi cât mai repede, poate în 2-3 săptămâni această proiectare, astfel încât să vă apucaţi de lucrul propriu-zis.

De-acum începe greul, pentru că în momentul în care veţi începe şi execuţia o să fim foarte prezenţi pe şantier să monitorizăm lucrurile astfel încât să vedem că respectaţi graficul pe care vi l-aţi asumat.”, a mai spun Răzvan Cuc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share via