S-a semnat acordul de servicii de asistență tehnică pentru spitalele regionale

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, şi vicepreşedintele Băncii
Europene de Investiţii, Andrew McDowell, au semnat luni, într-o
ceremonie la Palatul Victoria, Acordul de servicii de asistenţă
tehnică pentru implementarea proiectelor.

Potrivit ministrului Sorina Pintea, acest acord stabileşte termenii în
care Banca Europeană de Investiţii va acorda sprijin pentru
implementarea proiectelor de care beneficiază MS în cadrul Fondului
European Structural de Investiţii.

“Astăzi facem un alt pas important pentru construirea celor trei
spitale regionale din Iaşi, Cluj-Napoca şi Craiova. În cadrul acestui
acord de asistenţă tehnică vom beneficia de sfaturile experţilor BEI
în faza de proiectare, supraveghere şi construcţie a celor trei
spitale. Continuăm colaborarea noastră şi trecem de la pregătirea
proiectului până la etapa de implementare a proiectului pentru
construirea spitalelor regionale. În baza acestui acord, BEI va oferi
servicii de asistenţă tehnică pentru Ministerul Sănătăţii pentru
întărirea capacităţii de management necesară în implementarea celor
trei proiecte pentru spitalele regionale de urgenţă, cofinanţate din
fonduri ale UE, prin Programul Operaţional Regional. Ca un prim pas,
Ministerul Sănătăţii a semnat cu Ministerul Fondurilor Europene, în
data de 4 iunie, contractul de finanţare prin Programul Operaţional
Asistenţă Tehnică – POAT, proiectul “Întărirea capacităţii
Ministerului Sănătăţii de a pregăti şi implementa proiectele
spitatelor regionale de urgenţă Iaşi, Cluj, Craiova, în valoare de 78
de milioane de lei”, valoare din care se va finanţa Acordul de
servicii de asistenţă tehnică”, a afirmat Sorina Pintea.

Ea a adăugat că acordul are o valoare totală de 12.899.600 de euro şi
se va derula până la 31 decembrie 2020.

Ministrul Sănătăţii a mai spus că cel mai avansat proiect este
Spitalul de urgenţă Iaşi pentru care a fost realizat studiul de
fezabilitate şi au fost aprobaţi, prin hotărâre de Guvern, indicatorii
tehnico-economici.

Vicepreşedintele BEI, Andrew McDowell, a menţionat că în primele şase
luni ale acestui an Banca Europeană de Investiţii şi România au semnat
proiecte comune în valoare de aproximativ 500 de milioane de euro şi
se aşteaptă ca până la finalul lui iulie să mai semneze pentru
aproximativ 200 de milioane de euro.

“Pe parcursul derulării acordului semnat astăzi, cunoştinţele pe care
experţii şi cei care furnizează asistenţa tehnică din cadrul BEI vor
fi transferare personalului român, experţilor români, pentru a fi
utilizate la acest moment şi în continuare în proiecte similare. Pe
parcursul acestui proiect, transferul de cunoştinţe se va efectua
către unitatea pentru implementare de proiect, transferul se va face
pe parcursul desfăşurării proiectului şi va fi utilizat pe întregul
ciclu de viaţă pentru construirea acestor spitale regionale. Practic,
vor lucra umăr la umăr experţii noştri şi membrii echipei de
implementare de proiect şi vor lucra împreună pe tematici cum ar fi
licitaţia însăşi, partea de achiziţie publică, managementul
costurilor, partea de gestiune de proiect. Deşi asistenţa tehnică şi
consilierea pe care noi le acordăm se mărginesc la aceste trei spitale
regionale, odată efectuat transferul, odată dobândite cunoştinţele
acestea, vor putea fi utilizate ulterior pentru derularea şi
implementarea altor proiecte similare şi de dimensiuni considerabile
în sectorul sănătăţii”, a subliniat McDowell.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share via