Pacienții foarte bolnavi ar putea beneficia de ulei de canabis

Se știe de mult timp că, cel puțin, uleiul de canabis este foarte bun mai ales pentru cei care au boli aproape incurabile. Legea pentru legalizarea canabisului în România a fost depusă în Parlment pe 3 iulie.

Sorina Pinea vine și explică că nu e nevoie de o lege specială, pentru că la noi se va folosi strict medicinal.

Ministrul Sănătății a mărturisit că: „Nu pot fi în totalitate de acord”

“Am văzut acest proiect şi nu pot fi în totalitate de acord. Noi avem
un grup de lucru la Ministerul Sănătăţii care s-a întâlnit o dată
oficial, dar şi neoficial cu cei din comisiile de specialitate. (…)
Din punctul nostru de vedere şi al specialiştilor, există două
componente care sunt în discuţie teoretic: este acel THC care poate fi
folosit şi în zona de entertainment şi canabidiolul. Studii de
specialitate statuate în UE există pentru canabidiol ori Ministerul
Sănătăţii nu poate să gireze altceva decât ceea ce este foarte sigur
pentru pacient”, a spus Pintea, la o dezbatere.

Ea a afirmat că “nu este nevoie de o lege a canabisului, o agenţie
naţională a canabisului care să mai consume încă resurse”.

“Introducerea canabisului medicinal presupune modificarea unei
hotărâri de guvern şi a unei ordin de ministru. (…) Am văzut în
proiectul legislativ că îl poate prescrie oricine – nici vorbă, există
specialişti, există reguli foarte clare pe care trebuie să le urmărim
astfel încât să ne atingem scopul. Canabisul medicinal, canabisul să
fie folosit doar în scop medicinal în acest moment”, a spus ministrul.

Sorina Pintea a afirmat că s-au identificat în România citostatice
despre care spitalele spuneau că lipsesc, dar pentru care nu făcuseră
procedurile de achiziţie.

“La sesizarea presei, am identificat de exemplu două citostatice care
existau în România, dar spitalele reclamau lipsa, nu făcuseră
procedurile de achiziţie. La fel, serul antiviperin care exista, a
expirat la un moment dat în 31 mai, dar nimeni nu s-a gândit să ceară
Departamentului de Hematovigilenţă sau producătorului dacă există un
termen în care acesta poate fi folosit, pentru că ceea ce adusese în
România pe piaţă nu corespundea, practic producătorul a retras. Acum
avem. A fost şi o demitere”, a arătat Pintea.

Proiectul de lege pentru legalizarea canabisului în scop medical
cuprinde norme speciale, în completarea legislaţiei care reglementează
regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante
şi psihotrope (Legea 339/2005) şi care prevede, în mod lacunar,
utilizarea în scop medical a unor substanţe şi preparate stupefiante,
unele componente ale canabisului (extrem de benefice pentru bolnavii
suferinzi) lipsind din reglementarea în vigoare în prezent, a arătat
deputatul Ileana Cristina Dumitrache pe pagina sa de Facebook.

“Prezentul proiect de act normativ introduce posibilitatea pentru
pacienţi de a avea acces la canabisul medical pe bază de prescripţie
medicală, eliberată de medicul specialist, utilizând un formular
special (ca în cazul morfinei). Potrivit proiectului de lege,
canabisul poate fi administrat sub formă de ulei, tinctură, infuzie
sau inhalare. Fumatul nu este permis”, se arată în postare.

Proiectul propune înfiinţarea Agenţiei Canabisului (care funcţionează
în ţări precum Republica Cehă, Germania, Olanda), care se ocupă de
avizul pentru cultivare, precum şi de controlul, verificarea şi
supravegherea operaţiunilor cu canabis în vederea utilizării în scop
medical.

Proiectul de lege a fost depus pe 3 iulie la Parlament.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share via