Militari, polițiști și civili în misiuni în afara teritoriului din 2020

În urma ședinței CSAT de marți, 30 iulie, a.c, Administrația Prezidențială a transims un comunicat prin care se arată că MApN și MAI vor participa la misiuni și operații în afara statului în 2020. Ministerul Apărării Naționale va participa cu 2.376 de militari și civili, iar Ministerul de interne cu 1.009 militari și polițiști, potrivit deciziei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), întrunit marţi.

“Membrii CSAT au analizat şi aprobat forţele armate ale României care
pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii
în afara teritoriului statului român în anul 2020. Astfel, Armata
României va participa cu un efectiv de 2.376 militari şi civili la
misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, iar
Ministerul Afacerilor Interne va participa cu 1.009 militari şi
poliţişti”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale
în urma şedinţei CSAT.

Potrivit sursei citate, elementul de noutate îl reprezintă
participarea cu o navă comandant la Grupul nr. 2 al Forţelor NATO
Permanente privind Contramăsurile împotriva Minelor Marine, care va
opera cu 85 de militari în Marea Neagră şi în Marea Egee în semestrul
I din anul 2020.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share via