Ministrul Bădălău: rectificarea bugetară este una pozitivă

Ministrul Niculae Bădălău a făcut câteva precizări cu privire la rectificarea bugetară. De asemenea, acesta a vorbit și despre ramurile economiei care au dus la creșterea economică a țării.

“Rectificarea bugetară a bugetului de stat este pozitivă și se
respectă ținta de deficit prognozată la începutul anului. Este
asigurată plată integrală a pensiilor și salariilor și se anticipează
o creștere a PIB mai mare decât cea prognozată inițial. Au fost
creșteri pe toate ramurile economiei. Se alocă mai mulți bani în
principal la investiții locale, la autoritățile locale și pentru
restituirea taxei auto”, transmite Niculae Bădălău, ministrul
Economiei.

“Toate ramurile economiei au înregistrat creșteri! Cele mai importante
sunt următoarele:

– Construcții +6,6% (efectul creșterii salariului minim în construcții
și diminuarea unor taxe pentru antreprenorii din acest domeniu);

– Servicii +5,7% (efectul scăderii TVA în turism și stimularea acestei
ramuri cu voucherele de vacanța);

– Agricultură +3,0% (Acordarea la timp a subvențiilor, programele de
susținere a agricultorilor, reabilitarea sistemului de irigații etc.).

– Au crescut investițiile în economie cu 3,9%.

– Au crescut exporturile cu 4,9% (în timp ce importurile au crescut cu
9,3% – acest lucru a afectat însă creșterea PIB cu doar 2,5 procente.

Jumătate din creșterea economică se datorează următoarelor trei
activități economice: comerț, transporturi, hoteluri și restaurante
“,
punctează ministrul Economiei, Niculae Bădălău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share via