Volumul de gaze pentru producerea energiei pe timp de iarnă crește cu 10%

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, luni, că va aproba programul
prin care este stabilit nivelul de combustibil necesar producerii
energiei electrice pe timp de iarnă. Aceasta a anunțat că volumul
gazelor înmagazinate pe timp de iarnă va crește cu 10% față de 2018.

”Ne pregătim din timp pentru sezonul rece și luăm măsurile pentru
asigurarea stocurilor necesare pentru buna funcționare a sistemul
electro-energetic național în perioada 1 noiembrie 2019-31 martie
2020. Aprobăm în ședința de astăzi (luni n.r.-) programul de iarnă în
domeniul energetic prin care stabilim nivelul stocurilor de
combustibil în vederea producerii energiei electrice pe care
producătorii trebuie să-l asigure până la data de 1 noiembrie 2019,
dar și necesarul de volum de apă din lacurile de amenajare”, a
declarat prim-ministrul Viorica Dăncilă, luni, la începutul ședinței
de Guvern.

Dăncilă a declarat că volumul de gaze înmagazinate pe timp de iarnă va
crește cu 10% față de anul 2018, iar rezervele din acumulările
hidroenergetice cu 25%.

“Luăm aceste măsuri pentru ca toate instituțiile și companiile din
domeniu să fie bine pregătite pentru a preîntâmpina orice fel de
problemă în aprovizionarea cu energie”, a completat premierul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share via