Iohannis vrea ca România să primească migranții salvați de Proactiva Open Arms

147 de migranți au fost salvați de ONG-ul spaniol Proactiva Open Arms. Aceștia se află încă de joi în largul Insulei italiene Lampedusa.

”Franţa, Germania, România, Portugalia, Spania şi Luxemburgul tocmai
m-au anunţat că sunt pregătite să primească migranţi”, a scris Conte
într-o scrisoare deschisă adresată ministrului italian de Interne,
Matteo Salvini, liderul Ligii (extremă dreapta), care a rupt coaliţia
de guvernare cu Mișcarea Cinci Stele (M5S) şi a provocat o criză
politică.

“Încă o dată, omologii mei europeni îmi întind mâna”, şi-a exprimat
satisfacţia Conte, criticându-l foarte dur cu privire la acest dosar
pe Salvini căruia îi ceruse demisia joia trecută.

Aproximativ 150 de pasageri salvaţi în largul Libiei se află, în
prezent, la bordul Open Arms.

ONG-ul spaniol, care a închiriat nava, a anunţat joi că vaporul era la
ancoră în apele teritoriale italiene, la aproximativ opt kilometri de
Insula Lampedusa.

Un tribunal administrativ italian, sesizat de ONG-ul spaniol, l-a
contrazis pe ministrul italian de Interne, Matteo Salvini, şi a permis
miercuri Open Arms să intre în apele teritoriale italiene – în
virtutea dreptului maritim internaţional.

Vaporul, a stabilit tribunalul, este necesar să primească o ”asistenţă
imediată” cu privire la persoanele salvate, ”care au cea mai mare
nevoie”.

Însă, judecătorii administrativi nu au precizat dacă Open Arms este
autorizat să acosteze şi nici dacă migranţii de la bord pot debarca.

Matteo Salvini a emis însă un nou decret pentru a bloca intrarea navei
în porturile italiene.

Pentru a intra în vigoare, decretele lui Salvini trebuie semnate mai
întâi de ministrul apărării, care este membru al M5S, formaţiune care
nu intenţionează în mod evident să-i urmeze ordinele după ce el s-a
dezis de ea.

“Am luat această decizie motivată de raţiuni legale solide,
ascultându-mi conştiinţa. Nu va trebui niciodată să uităm că în
spatele polemicilor din aceste ultime zile, există copii şi tineri
care au suferit violenţe şi abuzuri de toate felurile. Politica nu
poate pierde niciodată din vederea umanitatea”, a explicat, joi,
Elisabetta Trenta într-un comunicat.

În ajun, ea trimisese deja două nave pentru a escorta Open Arms, în
grija de a evacua cei 32 de minori care petrecuseră două săptămâni la
bord.

Reacţionând pe reţelele de socializare joi, Matteo Salvin i-a replicat
deschis: “Umanitatea nu înseamnă să ajuţi traficanţi şi ONG-uri”.

“Din cauza acestui presupus concept de ‘umanitate’ în anii de
guvernare democrată, Italia a devenit tabăra de refugiaţi a Europei”,
a spus el, afirmând că “umanitate înseamnă mai degrabă să investeşti
serios în Africa decât să deschizi porturile italiene”.

Proactiva, care dăduse asigurări în ajun că nu intenţionează să
acosteze cu forţa, a precizat joi că migranţii de la bord “ştiu că
există port pentru ei, dar vederea uscatului îi calmează”.

Ocean Viking, nava aparţinând SOS Mediterana şi Medicilor fără
Frontieră (MSF), care caută de asemenea un port pentru peste 350 de
migranţi, se îndrepta joi spre nord şi se afla între Lampedusa şi
Malta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share via