Competivitatea sectorului petrolier, o prioritate a premierului

Premierul Viorica Dăncilă a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia
Zilei Petrolistului, menţionând că atât ea cât şi Guvernul sunt
alături de cei care lucrează în acest domeniu, punctând că vrea
creşterea competitivităţii în acest sector.

“Încep prin a vă felicita pe fiecare dintre dumneavoastră, cei care
lucraţi în industria petrolieră şi care, zi de zi, vă urmaţi profesia
cu responsabilitate şi dăruire. Domeniul în care activaţi este şi
domeniul în care m-am format profesional, de care mă simt în
continuare apropiată. Ştiu cât de multă energie dedică breasla noastră
pentru profesie, pentru rezultatul final. Ştiu, din proprie
experienţă, că munca pe care o faceţi nu este una uşoară, dar este
frumoasă, este o meserie în care exploraţi în permanenţă”, a precizat
Dăncilă, potrivit unui comunicat de presă.

Conform sursei citate, în cei 12 ani în care a activat ca inginer
petrolist, Viorica Dăncilă a simţit “că învaţă ceva nou în fiecare
zi”.

“Noi, românii, avem un motiv de mândrie şi în acest domeniu: prima
rafinărie de petrol de tip industrial din lume a apărut chiar lângă
Ploieşti. De acest oraş mă vor lega mereu amintiri frumoase: este
oraşul în care am urmat liceul, în care am descoperit în jurul meu
oameni dedicaţi profesiei, pe care o consideram pe cât de dificilă, pe
atât de interesantă. De aceea, am şi decis să mă orientez spre o
facultate de profil. Ulterior, în cei 12 ani în care am activat ca
inginer petrolist, am simţit că învăţ ceva nou în fiecare zi”, a mai
menţionat premierul.

Premierul vrea competivitate mai mare în sectorul petrolier

Totodată, prim-ministrul a punctat că industria petrolieră are un
viitor important în regiune.

“Astăzi, vă spun cu toată credinţa că această industrie are un viitor
important în regiune şi are o însemnătate deosebită, atât pentru ţară,
cât şi pentru români şi familiile lor. Vă îndemn să rămâneţi uniţi şi
activi. Eu şi Guvernul României vă suntem parteneri. Vreau să creştem
competitivitatea sectorului şi lupt pentru ca fiecare dintre
dumneavoastră să aibă parte de condiţii mai bune de muncă. Pe această
cale, vă asigur că toate eforturile vă sunt apreciate, aşa cum se
cuvine. Cu oameni ca dumneavoastră, sunt convinsă că vom reuşi să
dezvoltăm şi să valorificăm resursele ţării noastre”, a mai spus
Viorica Dăncilă, potrivit comunicatului de presă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share via