Viorica Dăncilă: „Tragedia Colectiv – o rană adâncă în memoria românilor şi care cere implicit un simţ de răspundere ridicat”

Premierul Viorica Dăncilă a transmis un mesaj cu ocazia comemorării a patru ani de la tragedia de la Colectiv din toamna lui 2015.

Tragedia Colectiv rămâne o lecţie „grea”, „o rană adâncă” în
memoria românilor şi care cere un simţ de răspundere ridicat din
partea tuturor, a afirmat miercuri premierul demis, Viorica Dăncilă.

„30 octombrie 2015 rămâne în memoria noastră una dintre cele mai
triste zile, în care s-au frânt destinele a zeci de tineri. Această
cumplită tragedie trebuie să păstreze vie conştiinţa societăţii şi să
redeştepte cele mai profunde sentimente: iubirea faţă de semeni,
compasiunea, solidaritatea, dar şi respectul pentru viaţa şi siguranţa
cetăţeanului. Tragedia Colectiv, simbolul unei profunde dureri
naţionale, rămâne o lecţie grea, o rană adâncă în memoria românilor şi
care cere implicit un simţ de răspundere şi vigilenţă ridicat din
partea tuturor”, a transmis Viorica Dăncilă.

Ea a adăugat că rămâne „un drum greu” de îndreptare a lucrurilor care
nu funcţionează, care trebuie însă parcurs cu „asumare” şi „fără
accente politice”.

„Este nevoie să deschidem ochii şi să recunoaştem când lucrurile nu
funcţionează, să le îndreptăm împreună, instituţii şi autorităţi ale
statului, forţe politice şi societate civilă, să intervenim cât mai
rapid împotriva actelor care pun în pericol siguranţa cetăţeanului.
Măsurile de intervenţie rapidă, de îmbunătăţire a legislaţiei şi
serviciilor medicale trebuie dezvoltate şi permanent adaptate
realităţii. Este nevoie de continuarea investiţiilor în sănătate, în
mijloace de salvare, în pregătirea personalului, precum şi în tot ce
presupune salvarea de vieţi omeneşti. Rămâne un drum greu, care
trebuie însă parcurs cu asumare şi fără accente politice. În ceea ce
mă priveşte, indiferent de calitatea politică, voi susţine cu
fermitate orice proiect menit să contribuie la creşterea siguranţei
cetăţeanului, îmbunătăţirea serviciilor medicale şi cele de
intervenţie rapidă”, a completat Viorica Dăncilă.

Premierul interimar şi-a manifestat solidaritatea cu familiile îndurerate
şi a transmis sănătate celor răniţi în incendiul de la Colectiv. „Voi
fi în continuare alături de familiile îndurerate, care au pierdut
oameni dragi. Totodată, doresc multă sănătate celor răniţi în
cumplitul incendiu şi puterea de a-şi vindeca rănile trupului şi ale
sufletului”, a mai transmis Viorica Dăncilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share via